Deși e golgheterul campionatului cu patru goluri, Harlem Gnohere a fost lăsat de Nicolae Dică în umbra lui Denis Alibec, iar zvonurile l-au dat plecat pe francez de la FCSB. Totuși, atacantul a infirmat informațiile și a recunoscut că va lupta pentru un post de titular.
Gnohere a profitat de faptul că Alibec a ratat pregătirea din vară, fiind accidentat, iar „Bizonul” a devenit titular incontestabil în cantonamentul din Olanda și în primele etape ale Ligii 1. Alibec a fost folosit cu precădere în meciurile europene, fiind odihnit în campionat, iar rolul secund acordat „Bizonului” a generat câteva informații care-l dădeau plecat.
Totuși, Gnohere a infirmat: „Câțiva fani mi-au trimis mesaje, când au auzit că plec de la FCSB. Dimpotrivă, vreau să joc și nu mă dau bătut atunci când lucrurie sunt dificile. Tata m-a învățat să nu cedez la luptă atunci când lucrurile sunt dificile. Cineva va fi foarte fericit că voi greși. Nu mă voi da bătut”, a scris Gnohere pe Instagram.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER